Pelerinaje la mănăstiri

Partenerul tău într-o călătorie spirituală

Pelerinaje la mănăstiri

Dacă vrei să găsești minunea din viața ta, suntem aici să te însoțim.

De la Agropensiunea Rafila puteți porni în pelerinaje religioase către Mănăstirea Nicula și Strâmba, unde puteți întâlni icoanele făcătoare de minuni ale pictorului Luca de la Iclod, dar și la Voivodeni sau Cristorel, mănăstiri situate în locuri de o frumusețe rară.

Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula, care are hramul Adormirii Maicii Domnului, se află la 7 km de Gherla și la 21 de km de la agropensiunea Rafila. Aici se găsește celebra icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului,  care se spune că ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. Ea a fost pictată de pictorul Luca de la Iclod.

Mănăstirea Strâmba

Mănăstirea Strâmba din Hida se află la 27 de km de la Agropensiunea Rafila, aici găsindu-se o altă icoană pictată de pictorul Luca de la Iclod. Hramul acestei mănăstiri este, de asemenea, Adormirea Maicii Domnului. Aceasta este singura mănăstire de călugări din județul Sălaj.

Mănăstirea Voivodeni

Mănăstirea Voivodeni are hramul ”Schimbarea la Față„ și se găsește în satul Voivodeni, satul în care legenda spune că s-a născut voievodul Gelu. Aici puteți vedea și Biserica de Lemn din Voivodeni, monument istoric, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.

Mănăstirea Cristorel

Mănăstirea Cristorel poartă denumirea  satului din județul Cluj, unde aceasta se află. Ea are hramul ”Sfinții Ilie și Lazăr„ și este o mănăstire de maici foarte nouă, construcția ei fiind începută în 1998.